Portugalia a început de luni să relaxeze măsurile de izolare, prin redeschiderea micilor afaceri de stradă, a saloanelor de coafură şi concesiunilor auto, însă portughezii sunt obligaţi să respecte în continuare reguli stricte de distanţare, relatează AFP, potrivit news.ro.

Purtarea măştii sau a vizierelor de protecţie a devenit obligatorie în magazine, în serviciile publice şi în transportul în comun, potrivit unui plan de ieşire din izolare al Guvernului care se desfăşoară în luna mai.

În transportul public, încălcarea acestei reguli se pedepseşte cu o amendă de până la 350 de euro.

Magazinele din stradă pot deschide după ora locală 10.00 şi sunt obligate să respecte regulile cu privire la distanţarea socială, iar saloanele de coafură şi înfrumuseţare lucrează doar pe bază de programări.

Mai mult la bursa.ro

Lasă un răspuns