Premierul portughez Antonio Costa a criticat joi seara poziţia considerată „respingătoare” şi „meschinăria recurentă” a Olandei, care ar fi sugerat analizarea lipsei de marjă de manevră bugetară a unor ţări europene pentru contracararea pandemiei de COVID-19, informează vineri AFP.

„Acest discurs este respingător în cadrul Uniunii Europene. Da, respingător, acesta-i cuvântul potrivit”, a declarat Costa în timpul unei conferinţe de presă la Lisabona, la finalul unui Consiliul European prin videoconferinţă.

Şeful guvernului portughez a răspuns astfel la o întrebare asupra poziţiei susţinute de ministrul olandez al finanţelor, Wopke Hoekstra, potrivit căruia Comisia Europeană ar trebui să declanşeze o anchetă pentru a înţelege de ce unele ţări membre nu dispun de o marjă bugetară pentru a putea răspunde la această criză sanitară.

mai mult la  www.agerpres.ro

Lasă un răspuns